Supercupa Vezi galerie foto
Echipa-satelit a FC Oţelul Galaţi a învins astăzi cu scorul de 5-0 (1-0) pe CSM Focşani, în etapa a VIII-a a Ligii a III-a, Seria I. Golurile partidei disputate pe arena Zoltan David au fost marcate de Butoi (foto, 31), Gohoreanu (55, 88), Novac (61) şi Gâţă (74).
Meciul a fost la discreţia roş-alb-albaştrilor, mai ales după minutul 15, când Şontu, de la CSM Focşani, a fost eliminat pentru o intrare dură la Iacob. Fundaşul nostru central a ajuns la spital.
Scorul a fost deschis de Butoi cu un şut de la 16 metri, zonă centrală (31), iar pentru 2-0 a punctat Gohoreanu la capătul unei curse superbe pe flancul stâng al atacului (55). Novac a ridicat diferenţa de pe tabela de marcaj din pasa lui Butoi (61), Gâţă a înscris cu capul după un corner (74) şi acelaşi Gohoreanu a făcut 5-0 cu două minute înainte de final.
FC Oţelul II Galaţi, formaţie antrenată de Ion Basalîc, a jucat în formula: Buchta - Marus, Gâţă, Iacob (18 Manea), Murgoci - Bertea (70 Tudorie), Negoescu - Novac, Pop (56 Lupu), Gohoreanu - Butoi (62 Cojoc).


